Finlanda in iulie: 3 lucruri pe care le-am urat

Acum cativa ani, pe vremea asta, ajungeam la marginea Europei, in Finlanda. O saptamana petrecuta acolo m-a convins ca salbaticia domesticita nu a aratat niciodata mai bine.

Finlandezii au un mod aparte de a imblanzi natura si a o face sa li se supuna, pentru ca apoi si om, si natura sa traiasca si sa evolueze impreuna. Este spectaculos sa vezi cum, de la aeroport pana in Helsinki, drumul serpuieste printre pacle de granit si cum natura e in voia ei in mijlocul capitalei, in cel mai mare parc natural urban din Europa.

De aceea, orice calatorie intr-o tara nordica e o experienta memorabila. Si totusi… Trei lucruri m-au scos cumplit din sarite. Dupa o saptamana la Helsinki, m-am intors intr-o stare de plans, obosita si cu o gastrita de toata frumusetea. M-am intors bolnava si am promis sa nu ma mai intorc decat primavara.

De ce? Ce m-a suparat atat de tare?

1. Noaptea. Sau, mai bine spus, absenta ei.

Avand un sfert din teritoriu dincolo de Cerul Arctic (doar Reyjkavik e mai la nord de Helsinki, dintre toate capitalele europene), Finlanda cunoaste un concept foarte diferit de al nostru in ce priveste succesiunea noapte – zi. Iar cu cat mergi mai mult spre nord, cu atat difera mai tare durata zilelor si nopti polare, de la vara la iarna. Practic, sunt zone in Finlanda in care vara soarele sta pe cer mai mult de 70 de zile fara sa apuna.

In zona de sud a tarii (unde se afla si Helsinki), noptile de vara sunt mai mult o parere: vezi un fel de apus dupa miezul noptii, intr-o parte de cer, pe cand soarele deja rasare in cealalta. Si o tine asa ziua-care-trece-spre-noaptea-care-se face-zi cam trei ore, fix in perioada in care tie, roman, ti-e somnul mai dulce.

Helsinki noaptea, in iulie

Helsinki. Inceput de iulie. Ora 3.00 AM.

Sigur, hotelurile au perdele. Si storuri. Si draperii groase. Nici nu se aude ce e afara. Se vede numai geana de lumina care intotdeauna gaseste cum sa se strecoare, cat sa iti faca tie somnul franjuri, de-ti vine sa urli si sa pui pe pauza orasul pana recuperezi si tu ce n-ai dormit.

Asta am trait eu in Helsinki, in fiecare din cele 6 ori 7 nopti petrecute acolo. Aparent, ceilalti nu aveau o problema. Normal, erau finlandezi. Terasele erau pline pana la 2 dimineata, iar 4-5 ore mai tarziu trotuarele erau deja aglomerate. Si chiar se muncea, dupa cum am constatat intr-o dimineata in care un picamer m-a trezit (impropriu spus “trezit”, de parca as fi dormit) m-a dat jos din pat, pentru ca il auzeam sub fereastra.

Nu m-am prins cu ce baterii functioneaza oamenii astia… Ori poate fumeaza ceva??

Sigur, iarna este invers. Trei ore de lumina, in decembrie (despre Craciunul meu in Danemarca va spun alta data) si restul intuneric. Este explicabil de ce au atat de multi copii nascuti toamna: daca faci un calcul simplu, vezi ca toamna inseamna fix 9 luni mai tarziu.

2. Temperatura. Si vantul. Clima, de fapt.

DSCN9137

28 de grade. Vant puternic. Coafura nu rezista.

Iulie, vara, luna lui Cuptor, mierz de vara – ma gandeam cand am facut bagajele. Wikipedia spunea ca 35 de grade vara nu sunt iesite din comun, iar Weather.com ma asigura de toate cele bune, asa ca am impachetat cu incredere tricouri si maieuri. Nimic mai gros, evident, sa nu platesc aiurea taxe la aeroport.

Si ajung la Helsinki. Stupoare: 24-25 de grade si vant. Nu briza, nu adiere, ci mistral, de-ai fi zis ca s-a mutat Provence cu 3.000 de kilometri mai la nord. Nimic nu statea in picioare ca lumea, nici macar fotograful.

Dupa trei-patru zile asa, s-a mai incalzit: 28 de grade la soare. Finlandezii trecusera deja la maieu si se plangeau de canicula. Le-am spus ca la noi, mai trebuie zece grade peste astea 28 ca sa vorbim despre canicula. “Iar voi, la asa temperaturi, mai muncitii??”. Mi-am inghitit raspunsul, caci mi-a trecut prin minte ca nici despre munca nu avem aceeasi parere ca ei.

M-am orientat rapid spre magazine, iar trei zile mai tarziu as fi putut recita rapid ofertele existente pentru pulovere si geci pe o raza de cativa kilometri.

3. Pestele.

Cu atata apa in jur, cea mai accesibila hrana este pestele. Sigur, finlandezii nu sunt singurii care mananca mult peste, dar, la fel ca si alte popoare nordice, au un mod aparte de a-l combina cu sosuri dulci – un fel de dulceturi picante – cu care noi, romanii, nu prea suntem obisnuiti.

Nu imi place pestele in general, multumita tratamentului cu untura de peste de care am beneficiat – huh, ce urat suna! – pe cand eram copil. Nu stiu exact care au fost beneficiile acestuia, dar umarea sigura este ca nici solz de peste nu s-a apropiat de mine vreo 20 de ani. Apoi, tiptil-tiptil, m-am imprietenit cu un ton si cu niste fructe de mare.

Am realizat ca am supraestimat aceasta relatie cand, la un dineu organizat de Primaria din Helsinki, gazda ne-a onorat cu niste trufandale care “acum o ora inotau in Marea Nordului”. Mie personal, mi s-a parut ca nu terminasera cu inotul si ca se zbateau inca in farfurie, desi am fost asigurata ca nu misca. Au evitat insa elegant sa spuna daca nu cumva sunt inca vii. Clatitele cu viermusti devenisera brusc apetisante…

McDonalds mi-a fost prieten bun cat am stat la Helsinki. Atat de bun incat a considerat necesar sa imi lase amintire o gastrita. Poate pentru ca am refuzat prea insistent McNu-Stiu-Ce-urile traditionale finlandeze.

Altfel, Finlanda e o tara frumoasa… pentru un om care nu este obosit si flamand.

DSCN9139

Catedrala din Helsinki. Intr-un iulie. Ora 11.30 PM.

Advertisements

Comentezi?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s