La Viena, cu fetele

Prima mea vacanta in afara tarii fara parinti! Primul meu zbor cu avionul! Si (cred) prima aventura cu fetele mele!

Vacanta la Viena cu “fetele mele”, Ioana si Ralu, a fost o aventura minunata pe care o recomand oricui cu o singura mentiune: noi am fost doar 3 zile, dar, daca aveti cum, mergeti o saptamana.

sissi palace

Dar sa o luam de la inceput. Nu mai zburasem niciodata pana atunci cu avionul si aveam un mix de emotii: entuziasm si anticipare, care au fost perfect indreptatite. Desi a fost o cursa low cost, zborul a fost superb! De atunci am ramas cu o fascinatie pentru avioane, astfel ca, daca sunt pe langa Otopeni si vad de aproape un avion cum decoleaza sau aterizeaza, ziua mea este perfecta.

Sa revenim la Viena totusi. Ne-am cazat la un hotel modest, adaptat bugetului de studente si am pornit la explorat orasul. Viena este superba! M-au impresionat cladirile, pastrate intr-o stare perfecta, curatenia de pe strazi si oamenii care, desi nu erau foarte prietenosi, compensau prin educatie.

Trei zile am colindat TOATE magazinele H&M si Zara din Viena, dar am vizitat si obiective turistice, cat am putut strecura in timpul ramas, pentru ca de fapt excursia era planificata pentru shopping.

Viena

Am vizitat palatul Printesei Sissi, care mi-a placut, dar nu pot spune ca avut un impact foarte puternic asupra mea. Foarte frumoase decorurile si modul in care este organizata vizita la muzeu, iar daca m-as mai duce o data mi-as lua de la magazinul de suveniruri agrafe cu stelute precum cele ale Printesei Sissi.

Cel mai mult m-a incantat o expozitie “Monet si Picasso” la care am insistat sa mergem si ma bucur ca am facut-o. Nu mi-a venit sa cred ca am stat atata de aproape de opere de arta create de Monet, Renoir, Matisse sau Picasso. Am iesit de acolo in extaz!

Foarte mult mi-a placut si catedrala Sf. Stefan. Impresionante arhitectura si atmosfera, merita clar vizitata daca ajungeti acolo.

IMG_1747

Sa va spun totusi si ce am reusit sa cumpar cu bugetul extrem de limitat de studenta fara job (nu-mi amintesc exact, dar probabil am avut 100 – 150 euro de cheltuit). Imi amintesc de o pereche de jeans gri de la Zara, foarte frumosi, pe care i-am purtat cu drag cativa ani. Mi-am mai cumparat niste pantaloni cu dunga si talie joasa, negri, cu fermoar verde chartreuse (ceea ce mi s-a parut foarte amuzant atunci). Tot de la Zara.

Am mai reusit sa strecor in buget o pereche de Adidas negri, cumparati de la Humanic (si care au rezistat 6 ani fara nici o problema), o bluza casual, cu maneci scurte, gri cu dungi albe, tot de la H&M plus niste maruntisuri.

Daca ar fi sa trag cateva concluzii in urma acestei excursii, as spune ca:

1. Orice fata trebuie sa faca o excursie de shopping cu prietenele ei! Nu se compara cu nimic si sunt garantate distractia si achizita de haine dragute!

2. Viena merita mai mult de 3 zile. Macar 5, daca nu 7.

3. Daca as putea, as zbura cu avionul in fiecare zi, fie doar ca sa ma duc la serviciu si inapoi.

Advertisements

6 thoughts on “La Viena, cu fetele

Comentezi?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s