Stiti foetajele acelea frumoase, pe care le vedem prin tutorialele video de pe Facebook? La care te uiti salivand si iti spui ca sub nicio forma nu are cum sa iti iasa asa ceva daca faci si tu?! No way! Nu-l fac, ca n-am timp de el! Si oricum ingrasa…
Si iti iei inima in dinti, si faci, si iese fix cum vrei, si zici ca ai facut o mare descoperire. Si apoi afli ca toata lumea stie ca reteta aia functioneaza, numai tu nu, de parca ai fi stat toata viata sub o piatra, departe de usa bucatariei, de n-ai aflat. Despre una din retetele astea vreau sa va povestesc.
O fi fost Sfanta Parascheva si ziua de 14, nu stiu ce-a fost, dar stiu ca mi-a iesit! Nu, nu sunt prajituri desi asta a fost primul gand al celor care le-au vazut. Sunt un fel de rulori cu branza si suc de rosii, o varianta sarata a cunoscutelor ”cinnamon buns” de la americani. Ori a melcilor cu vanilie pe care ii vezi la covrigaria de la metrou.
Trei lucruri iti trebuie: aluat de foetaj (il gasiti in lazile frigorifice, la magazin), suc de rosii si branza. Patru, daca pui si oul batut pe care il arunci pe deasupra. Instructiunile sunt simplu de urmat: intinzi foaia de aluat, intinzi sucul de rosii si branza rasa, rulezi si tai felii.
Ungi pe deasupra cu ou batut si pui la cuptor pentru 20-25 de minute, la 175 de grade. Dat fiind acest tratament aplicat intensiv asupra aluatului relativ rece, se intampla ca, din asta…
…sa rezulte asta:
Care mai arata si asa:
Sau asa:
Sigur ca este logic ca aluatul de foetaj sa se umfle atat de tare, iar pe rulourile mele sa le stranga sosonii fiind inghesuite opt intr-o tava cat cuptorul.
Normal ca acest aluat se umfla! Ce imi scapase mie este ca se umfla oricum, indiferent cum il tai. Si ca poti sa il tai si de-a latul, DUPA ce l-ai umplut, nu doar de-a lungul, cand este intins pe masa in pielea goala. Si daca il tai de-a latul, se umfla si da nastere unor melci ori rulouri muult mai interesante decat de-acum plicticoasele pateuri.
Acum, ca am descoperit si eu ceea ce altii stiau de mult, pot sa ma intorc sub piatra mea, la muraturile mele. De acolo, retetele de prajituri si foetaje de pe Facebook par atat de simple, ca nici macar nu iti mai vine sa le incerci…
2 thoughts on “O reteta de pe Facebook care chiar iese cum ai vrea”