De ceva vreme, soarele ne rasfata nu doar cu lumina, ci ne si incalzeste mai mult decat ne-am astepta sa o faca intr-o zi de mijloc de noiembrie.
Am putut iesi in parc, am stat pe terasa, ne-am putut bucura de vacanta, pentru ca am avut soare pe saturate. Iar rasariturile si apusurile au fost o incantare pentru ochi si pentru dependentii de Facebook.
Puteai construi usor albume foto intregi adunand imaginile pe care internautii le-au postat in ultimele zile pe retelele de socializare.
Eu nu am avut nevoie sa adun nimic de nicaieri: soarele mi-a oferit in fiecare dimineata un spectacol pentru care am avut mereu loc in primul rand. Zile in sir i-am urmarit drumul, inca de cand lumina firava abia i se vedea printre pomi. Acelasi drum, dar de fiecare data altfel.
Ziua 1
Ziua 2
Ziua 3
Intr-un fel, cred ca soarele ne era dator cu lumina si caldura pe care le simtim zilele astea. Mai tineti minte cum, toamna trecuta, am fost la marginea depresiei dupa ce nu ni s-a aratat soarele timp de o luna?
Acum ne-am incarcat bateriile cu energie si memoria cu amintirea atator rasarituri si apusuri de toamna.
Cri, cri, cri, toamna gri, de acum chiar poti sa vii…
