Zilele astea am o noua pasiune: emisiunile despre cumparari si renovari de case de pe Fine Living. Iar emisiunea mea preferata este Fixer Upper cu Chip si Joanna Gaines. Nu numai ca sunt un cuplu adorabil, dar fac o echipa minunata impreuna. El se ocupa de partea de reparatii a caselor, iar ea de cea de design.Iar stilul ei de design interior imi place atat de mult! Este un mix de country, shabby si chic. Culori neutre, multe elemente de decor reciclate, unele cu un aer country, iar altele industrial – o minunatie!
Asa se face ca, intr-o emisiune de-a lor, am vazut o chestie care m-a facut sa reconsider design-ul pentru viitoarea mea casa (deocamdata imaginara, dar asta nu ma impiedica sa ma gandesc la ea): blaturi din ciment. Arata exceptional si sunt perfecte daca vrei sa ii dai bucatariei tale un aspect industrial.
De aici am ajuns la o discutie cu colegii mei, care mi-au recomandat calduros quartzul pentru ca se pare ca este mai rezistent si usor de intretinut, iar Gabi imi spune ca este multumita de blatul ei laminat de la Ikea.
Bineinteles ca toate sunt variante bune, totul depinde in final de gust si de buget. Asa ca am inceput sa cercetez putin ce variante mai sunt disponibile pentru blaturile de bucatarie si fiti atenti ce minunatii am gasit:
- Ciment
Este pe primul loc pentru mine pentru ca asta ma obsedeaza acum. Asa cum ziceam si mai sus, mi se pare ca arata foarte cool, in plus cred ca are un pret acceptabil, este relativ usor de intretinut, iar in timp am inteles ca isi schimba aspectul, capatand mai mult “caracter” pe masura ce “imbatraneste”. Cu toate astea are nevoie de un fel de sigiliu, care sa il protejeze de pete si de deterioarea cauzata de apa, dat fiind ca cimentul este un material poros si absoarbe tot ce prinde.
Am inteles chiar, ca ideal ar fi sa aplici acest strat protector de cateva ori pe an, ca sa te asiguri ca blatul nu se pateaza si nu se deterioreaza in timp.
Sursa foto: Design Sponge
2. Laminat
Pentru ca mi l-a recomandat Gabi si pentru ca este foarte versatil, practic poate sa arate oricum vrei tu. In plus, este destul de rezistent si “amabil” cu portofelul, iar daca nu iti mai place cum arata este destul de usor sa il tranformi intr-un proiect DIY si sa ii dai o noua viata.
Sursa foto: Marilyn
Sursa foto: Kylie M Interiors
3. Quartz
Mi-a fost recomandat de un coleg, astazi, si nu m-am gandit la varianta asta pana acum. E foarte rezistent, chiar si la temperaturi mari si arata exceptional. In schimb, am impresia ca e genul care iti cam da gaura in buget. Dar poti sa o privesti ca pe o investitie 🙂
Sursa foto: Home Bunch
Sursa foto: Decor Pad
4. Granit
In toate emisiunile de imobiliare de la americani, toata lumea isi doreste blaturi de granit. Arata foarte bine, ce-i drept, sunt si rezistente, dar, din ce am vazut eu, la noi sunt destul de scumpe.
Sursa foto: Five Star Interiors
Sursa foto: Zillow
5. Marmura
Arata pretios si curat, mi se pare ideala pentru o bucatarie minimalista. Problema e ca se pateaza destul de usor, are nevoie de un sigiliu care sa o protejeze, iar acela sigiliu trebuie reaplicat periodic. Deci este mai “high maintenance” si nici asa ieftina nu este.
Sursa foto: Remodelista
Sursa foto: HG Sphere
6. Faianta
Este de asemenea foarte versatila si usor de adaptat la orice design sau cromatica alese. Stim cam cat este de rezistenta si in plus este si o varianta destul de “prietenoasa” cu bugetul.
N as exclude-o ca varianta, doar ca probabil as incerca sa optez pentru o varianta rectificata, pentru ca altfel imi lasa impresia ca nu poti curata foarte bine imbinarile din chit (recunosc, sunt putin “germ freak”)
Sursa foto: Apartment Therapy
Sursa foto: Houzz
7. Lemnul
Desi arata frumos si este usor de asortat cu parchet sau cu lemnul folosit pentru mobila de bucatarie, mie mi se pare fragil si greu de intretinut. In plus, indiferent cat de bine ar fi sigilat, mi se pare ca exista riscul sa se umfle si sa putrezeasca din cauza apei. Cu toate astea, nu puteam sa nu-l includ in lista, fiind destul de popular.
Sursa foto: Farmhouse 5540
Sursa foto: Message Note
Sursa foto: Decozilla
Later edit:
8. Otelul inoxidabil
Nu stiu cum am putut sa sar peste aceasta optiune, asa ca revin cu inca o varianta foarte practica, dar si estetica, de blaturi de bucatarie.
Otelul inoxidabil este foarte practic si rezista foarte bine la oale fierbinti sub care nu mai apuci sa pui un suport inainte de a le tranti direct pe blat.
In plus au un aspect industrial, care aduce putin cu imaginea unei bucatarii de restaurant sau a unei macelarii si care se impaca foarte bine cu elemente rustice, dar si moderne. Unde mai pui ca se asorteaza perfect cu aparatura casnica, daca optati ca si acestea sa fie din otel inoxidabil.
Sursa foto: Decoist
Sursa foto: House Beautiful
Sursa foto: Apartment Therapy
Voua care va place cel mai mult? Si, daca tot vorbim despre bucatarii, data viitoare ne uitam la protectii din spatele chiuvetei, da?
One thought on “8 blaturi de bucatarie pentru orice gust… si vis”