Din carul cu amintiri: Rotterdam si sansa mea olandeza

Vorbind zilele astea cu Irina despre cat este de frumoasa Olanda, mi-am dat seama ca am aruncat intr-un colt al memoriei mele calatoria mea acolo. Asta desi Rotterdam – orasul din discutia noastra – a fost unul din locurile de care, oricat de mult as umbla prin lume, voi ramane mereu legata.

Vizita mea in Olanda este o poveste in sine, care s-a intamplat pe vremea in care puteai calatori doar cu pasaport si viza. A fost prima mea calatorie in strainate si am facut-o singura. Nu a urmat nimic din traseul programat, ci m-a lovit cu surprize, una dupa alta.

As fi putut face un pas care sa imi schimbe viata atunci, dar nu l-am facut. Oare cat valoreaza sansa pe care probabil am pierdut-o atunci?

netherlands-621324_1920

Era luna mai, n-am sa spun in ce an (uh, a trecut rusinos de mult timp de atunci!). Olanda se pregatea de alegeri parlamentare (Olanda este monarhie, deci nu are presedinte), iar eu urma sa fiu unul dintre observatorii externi. Organizatia respectiva mi-a furnizat invitatia necesara pentru obtinerea vizei si a platit biletele de avion dus-intors. Trebuia sa stau in Amsterdam o saptamana, in anotimpul lalelelor.

Am ajuns, dupa un zbor de circa doua ore, la Amsterdam, pe unul din cele mai mari aeroporturi din Europa – Schiphol. Eu, bagajul meu, pasaportu-mi virgin si aparatul meu foto cu film (v-am spus ca e o poveste veche!), pentru prima oara in fata unui vames strain, la coada imensa din fata ghiseului “Citizens from Africa, Midle East, Estern-Europe and Other Non-Schengen Countries”. Priveam cu jind cum, la “UE Citizens”,  ceilalti europeni erau verificati din mers.

Timp de 20 de minute , vamesul olandez m-a pus la zid cu un tir de intrebari, omitand poate doar cat port la pantofi si daca salata de vinete o prefer cu ceapa sau fara. Incercand elegant sa ii explic ca n-am de gand sa raman in Olanda pentru ca ma asteapta destule acasa (of!), mi-a raspuns sec: “Da, stiu, toti spuneti la fel”. Un raspuns pe care il tin minte si acum.

Dincolo de vama a venit primul soc. Pe aeroport exista un oficiu turistic unde esti ajutat sa faci rezervari la hotel, dar nu am gasit loc in Amsterdam, ci in… Rotterdam, pentru trei zile. “Hm, e ca si cum as vrea sa ajung la Bucuresti si tu ma cazezi la Buzau”, am mustacit eu, nestiind ca trenurile olandeze ajung mai repede in provincie decat ajungem noi din Militari in Dristor.

Ah, uitasem sa va spun esentialul: cei care ar fi trebuit sa ma ia de la aeroport nu au aparut. Numarul de telefon la care ii gaseam de obicei nu m-a ajutat, caci nimeni nu a raspuns apelurilor mele repetate. Curand mi-am explicat totul: era ziua reginei, astfel ca totul era inchis. Urmau vineri – zi scurta si week-endul alegerilor.  Iar eu plecam de capul meu la Rotterdam.

Astept provincia. Ba nu, provincia ma asteapta pe mine!

Olanda este cat Dobrogea noastra, astfel ca drumul de la Amsterdam la Rotterdam nu dureaza mai mult de 25 de minute. Iar cum Schiphol este un imens nod de transport european, ajungi rapid de la avion la peron. Mirari de calator est-european…

Pe drum spre Rotterdam, mi-am explicat ce sunt patratelele colorate pe care le vedeam din avion: campuri de lalele. Am petrecut in tren, printre ele, poate cele mai frumoase 20 de minute din viata mea de calator.

tulips-21690_1920

La Rotterdam, calea ferata taie orasul in doua, nordul fiind rezidential, iar sudul orasului fiind cel al economiei, comertului, artei si culturii. Trebuie sa stii unde vrei sa ajungi inainte de a iesi din gara: in nord daca ai treaba in cartiere ori in sud daca vrei la hotel, muzeu ori vreun sediu de firma. Altfel, trebuie sa te intorci si sa traversezi gara, asa cum am patit-o eu. Nu-i placut cand cari dupa tine un troller si niste emotii de roman ratacit si singur, pentru prima oara in Vest.

Noroc cu dezinvoltura olandeza: un pusti de 6-7 ani, de culoare, vazandu-ma dezorientata pe marginea trotuarului, m-a intrebat intr-o engleza impecabila daca am nevoie de ajutor. Oh, da! M-am limitat insa la a-l ruga sa ma indrume spre hotelul la care voiam sa ajung. M-a ghidat ca pe prosti, in timp ce un alt olandez s-a oferit sa imi duca bagajul pana aproape de hotel. Atunci mi-a fost extrem de clar ca am ajuns in rai.

Am stat trei zile in Rotterdam, timp in care am vizitat atat cat m-au tinut picioarele. M-am bucurat de soare si de ploaie, de vant taios si de strazi goale, intr-o duminica dimineata in care nu am aflat daca olandezii dorm ori s-au dus la biserica. Am mancat portii pe care acum nu cred ca le-as mai putea dobori si am ramas uimita de cat de frumoase si lipsite de complexe sunt olandezele.

Am descoperit ca Rotterdam este un oras dual. Pe de-o parte, exista o zona veche, respectiv cat a mai ramas in picioare dupa bombardamentele din al doilea razboi mondial. Din pacate, Hitler a crutat doar Amsterdamul de bombardamente, pentru ca se spune ca avea acolo o iubita, in timp ce Rotterdamul a fost aproape ras de pe fata pamantului.

Pe de alta parte, este orasul nou construit in anii care au urmat – o aglomerare de zgarie nori al caror ultim etaj nu il vezi intr-o zi cetoasa si de cladiri cu arhitectura neconventionala.

homes-89501_1280

Arhitectura este uluitoare, iar modul in care au reconstruit olandezii orasul bombardat te face sa intelegi de ce europenii care au emigrat in SUA au vrut sa reconstruiasca acolo insula Manhattan si podul Erasmus.

Pentru ca, daca nu stiati, prima si adevarata insula Manhattan se afla in Rotterdam. Insula Manhattan din miezul celebrului oras american este replica botezata astfel de catre olandezii care au fondat orasul New Netherland, pentru ca le era probabil dor de casa. Oh, New Netherland am spus? New York voiam sa spun…

bridge-726270_1280

Eram in Rotterdam in primul week-end din luna mai, exact atunci cand se organizeaza la Rotterdam Targul olarilor din Tarile de Jos. Intr-una din pietele orasului, se aduna pentru cateva zile mesteri olari din Olanda si Belgia, care isi instaleaza cuptoarele si iti fac pe loc orice ti-ai dorit vreodata din lut si nu ai avut. Am si eu propria amintire – niste purcelusi din lut si un clopotel alb pictat manual, cu motive olandeze.

Cuvintele ce-aduc o mie de lacrimi

Muzeul maritim din Rotterdam mi-a oferit insa cele mai impresionate momente. Daca nu ati fost niciodata la un muzeu al figurilor din ceara, atunci sigur ati fi fost la fel de impresionati de exponatele de pe corabia-muzeu “HNLMS Buffel”, ancorata in acea vreme la chei.

Ce vedeti in imaginile de mai jos este o punere in scena foarte reusita a unei zile obisnuite pe acel vas din secolul 19. Singurul lucru neobisnuit ar fi acela ca bataia la dusuri se “duce” intre marinari din ceara, atat de bine realizati incat le poti vedea si firele de par de pe degete ori apa siroindu-le pe spinare.

Surprizele de care am avut parte la muzeu nu s-au oprit aici. Desi vazusem lucruri extraordinare, nimic nu ma bulversase totusi intr-atat incat sa uit de ce am venit si sa ma buseasca lacrimile.

Intr-una din salile muzeului, am auzit – dupa cateva zile singura cuc intr-o tara straina – primele cuvinte in limba romana. Un domn de 40-45 de ani vorbea romaneste cu fiica lui, o pustoaica ce nu avea mai mult de 12-13 ani. Mi-am dat seama, in acel moment, ce trebuie sa simta un roman plecat din tara cand intalneste deodata ceva ce-i aduce aminte de casa si de tara lui. Un munte de lacrimi mi-a urcat in ochi si abia am putut ingaima un “Buna ziua!”. S-au intors spre mine uimiti si un zambet cat lacrimile mele adunate li s-a intins pe figuri.

Am petrecut restul zilelor mele la Rotterdam cu acea familie. Am hoinarit prin magazine cu fiica acelui domn, am pierdut timpul prin cartiere, am fost la Muzeul de Istorie Naturala si m-am indragostit iremediabil de Olanda. Mi-am dorit, din acel moment, sa locuiesc si eu intr-o casa in stil olandez, in care mobilele nu pot ajunge la etaj decat daca le urci pe scripete (deci pentru asta e carligul din varful fiecarei case, in Olanda!), scarile fiind mult prea inguste ca sa poata fi urcate cu un pat ori un sifornier in brate.

Locuiau la niste prieteni olandezi, intr-o casuta cum sunt multe in zona rezidentiala din Rotterdam: micuta si inalta, cu o scara interioara si gradina interioara minuscula in care ajungeai iesind din bucataria de la demisol, cam ca aici:

bf90f6370abb7335a10268f65f4aa5cd

Sursa foto: bloglovin.com

Tatal si fiica veneau frecvent in Olanda, el avand diferite afaceri acolo. Ramaneau in Olanda mai mult decat mine si aveau sa se intoarca in scurt timp in Rotterdam, unde era pe cale sa isi deschida un birou. As fi putut duce mai departe aceasta prietenie si agata de oportunitatea oferita, insa am ales sa plec spre Amsterdam si apoi sa ma intorc in tara.

A trecut mult timp de atunci, nici nu mai stiu cum ii cheama, asa ca nu aveam cum sa ii mai gasesc. Din pacate, filmul din aparatul foto cu toate fotografiile facute de mine in Olanda a ramas la ei, de asta si fotografiile incluse in articol sunt de la Pixabay, cu exceptia celor care au precizata sursa expres in descriere.

Am mai petrecut patru zile in Amsterdam, asteptand ziua intoarcerii in tara, timp in care am adunat o mare de amintiri minunate. Poate voi ajunge sa va povestesc si despre Vondepark, despre Rijksmuseum, despre casa lui Van Gogh si despre politistul care m-a speriat la Muzeul figurilor de ceara, cu alta ocazie.

Nici in cele patru zile in Amsterdam nu am gasit pe nimeni din cei care ma invitasera. Am aflat apoi ca nimeni din partea organizatorilor nu a intrebat ce am facut in cele sapte zile in Olanda ori daca n-am murit pe drum. M-am intrebat daca nu as fi putut sa ma pierd in multime, sa risc si sa caut un nou inceput intr-o tara care respira deja civilizatia pe care noi atunci abia o ghiceam. Dar mi-era dor de casa, de romani, de vorbit romaneste si de mancarea facuta de mama. Cred ca atunci am decis, inconstient, ca viata mea este aici, acasa, in Romania, indiferent prin cate tari ale lumii voi umbla.

Nu voi sti niciodata daca am gresit sau nu. Singura certitudine este viata pe care o am acum, din care fac parte familia mea, copilul minunat care ma asteapta in fiecare seara acasa, blogurile si cei care isi rup din timp sa citeasca pana la final povestea mea olandeza.

Advertisements

Comentezi?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s